Românca Monica Niculescu, ocupanta locului 33 în clasamentul WTA, a câștigat, duminică, scor 6-4, 6-1, meciul cu Coco Vandeweghe (SUA, 38 WTA), și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami (Florida), dotat cu premii în valoare de peste șase milioane de dolari.
Partida dintre cele două combatante a durat o oră și 44 de minute. Niculescu a facut un prim set convingator, a condus cu 5-2, dar a mai slăbit ritmul pe final și i-a permis americancei să reintre în set. Actul secund a fost marcat de accidentarea de la debut a lui Vandeweghe, careia i-a fost aplicat foarte strans un bandaj la nivelul piciorului drept, pauza medicala fiind de aproximativ de 10-15 minute.
Vandeweghe nu și-a mai revenit, iar Niculescu a câștigat, scor 6-1. În turul următor, Monica Niculescu o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Johana Konta (Marea Britanie, 23 WTA) și Elena Vesnina, ocupanta locului 96 în clasamentul WTA.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER